Model European Union (MEU)

Model European Union (MEU) este un program educativ nonformal derulat de Fundatia Europe Young Participation Romania prin care se urmărește educarea viitoarei generații de politicieni europeni care să ducă mai departe idealul constituirii Uniunii Europene, educarea viitoarei generații de politicieni în plan național, conservarea și promovarea valorilor cultural-identitare, conform principiului „unitate in diversitate”.

Complexitatea programului constă în organizarea unor activități combinate: educative, culturale, științifice și sociale, toate în conformitate cu cele mai noi tehnici de organizare și comunicare.

Prin simularea procesului decizional al Uniunii Europene, Model EU permite tinerilor să se familiarizeze cu principiile democratiei europene, cu modul de gândire și traditiile altor popoare, să respecte diferențele culturale, să lucreze în echipă si sa poata sa transmita un discurs public de impact, să stăpâneasca mai multe limbi straine si nu in ultimul rand sa deprinda abilitati de lider si mediator, indiferent de domeniul profesional ales la terminarea studiilor.

Programul dezvolta spiritul de inițiativă constructiva in rândul tinerilor prin sarcini concrete care ofera participantilor experiențe de responsabilizare, roluri de organizator-mediator, ambasador-mediator, jurnalist, trainer samd.

Trainerii programului Model EU pentru liceeni sunt:

Descriere program MEU

Luiza Crivat

Trainer Public Speaking

English Teacher

Descriere program MEU

Christian Tanase

Trainer Journalism

Media Teacher

Descriere program MEU

Daniela Nistor

Trainer Multimedia

Journalist Photo-Film Editor

Descriere program MEU

Kante Meister

Trainer Street Art

Visual Arts University Professor

Descriere program MEU

Crina Nicolaescu

Trainer Law & Public Speaking

Lawyer

Forumurile de pregatire Model EU utilizeaza tehnici si metode educative non-formale in cadrul unor activitati de tip teambuilding, dezbateri in comisii legislative de lucru pe o anumita tema de actualitate (committee work) si dezbaterea in cadrul adunarii plenare (Plenary Session). Aditional, in program se regasesc si activitati cultural-educative precum Concert (sustinut de participantii muzicieni la forum), Village (prezentarea folclorului judetelor, zonelor si tarilor participante prin organizarea unui stand expozitional si culinar), Panel Session (mese rotunde pe o tema politica cu participarea unor politicieni locali si europeni), intalniri cu tineri apartinand comunitatii locale, etc.

Forumurile Model EU au loc sub forma unor forumuri de pregatire locale, nationale, regionale sau internationale, seminarii, traininguri etc. Numarul de participanti la aceste evenimente este variabil (intre 40-200 particianti), cele mai importante fiind forumurile internationale Model EU.

Participantii din cadrul unui program educativ Model EU pot fi: tineri candidati politicieni (membri in Parlamentul European, ministri membri in Consiliul European), tineri candidati muzicieni (sustin un moment artistic in cadrul Euroconcertului/Eurovillage dar participa si la munca in comisia legislativa), tineri ambasadori-mediatori (mediatori in comisia legislativa), Elevi/studenti organizatori-mediatori, jurnalisti, traineri. Pe langa tineri, in cadrul programului participa si traineri adulti si profesori organizatori si insotitori ai delegatiilor, care beneficiaza de un program propriu educativ-recreativ si au posibilitatea de a observa activitatea tinerilor in cadrul unui proiect de educatie extracurriculara non-formala.

Fundatia Europe Young Participation Romania a organizat in ultimii ani o serie de evenimente de simulare a procesului decizional UE, ultimele in anul 2022 in Busteni cu participarea a peste 280 de tineri din Romania si strainatate . Pentru a observa in concret care sunt activitatile tinerilor pe parcursul unui eveniment de simulare a procesului decizional puteti urmari filmele realizate dupa incheierea acestor intruniri la sectiunea Galerie Video sau pe canalul nostru youtube https://www.youtube.com/@euROparticip/videos

Scopul si impactul programului:

  • Imbogatirea nivelului de cunostinte in ceea ce priveste institutiile si politicile europene, informare asupra problemelor europene de actualitate, incurajarea cetateniei europene active si implicarea tinerilor in luarea de decizii si viata comunitatii locale si europene.
  • Promovarea valorilor europene, a tolerantei si a dialogului intercultural, respectul pentru diversitatea de idei si culturi, unitatea de actiune in promovarea principiilor democratice europene.
  • Dezvoltarea competentelor si aptitudinilor personale, exprimarea constructiva a propriilor opinii cu respectarea legii si a principiilor democratice de dezbatere si dialog.

Etapele unui eveniment Model EU Romania:

In prima etapa participantii sunt impartiti in comisii legislative compuse din 10-15 candidati care participa la trainingul de comunicare/“Teambuilding”.
In etapa urmatoare are loc munca in comisii legislative (committee work) unde au loc dezbateri pe tema de actualitate propusa (de exemplu in comisia pentru probleme de mediu, pentru probleme de securitate europeana, pentru educatie, cercetare, tineret etc). Tinerii dezbat o tema curenta de politica europeana sau nationala si stabilesc solutii concrete. Documentul elaborat ia forma unei propuneri legislative (decizie, regulament sau rezolutie conform procedurii legislative UE).

Propunerile tuturor comisiilor de lucru sunt dezbatute in Plenary Session (Sesiune Plenara), simuland procedura decizionala a Uniunii Europene, modelul si regulile de dezbatere in Parlamentului European si Consiliul European. Ambasadorii-mediatori vor fi simula rolul membrilor in Consiliul European si vor reprezenta interesele tarilor membre UE. Candidatii vor juca rolul deputatilor europeni. Se considera adoptate propunerile legislative care trec de votul Parlamentului European MEU si al Consiliului European MEU. Dezbaterile au loc in limba engleza, si ocazional si in alte limbi de circulatie europeana (franceza, germana, spaniola).

Programul include si activitati interculturale, precum Euroconcert si Eurovillage (prezentare culinara si folclor), prezentarea tematica a tarilor/regiunilor participante, concursuri sportive, ateliere tematice, vizite informale la obiective turistice din zona, intalniri cu oficialitati locale, nationale sau europene in cadrul unor mese rotunde (Panel Sessions). Prin joc de rol si interpretare artistica originala, participantii isi manifesta creativitatea prin muzica, dans sau arta teatrala.

In cadrul unui eveniment Model EU traineri specializati sustin traininguri nonformale de public speaking, foto-media, jurnalism, drept, arta grafica samd. Prin aplicatia transmisa participantii aleg trainingurile la care doresc sa participe si propun ei insisi diverse tipuri de ateliere, pe care organizatorii se straduiesc sa le organizeze. Tinerii pot ei si sustine diverse ateliere in calitate de traineri, conform unul plan educativ convenit in linii mari cu organizatorii forumului, aplicandu-se metoda educationala nonformala peer-to-peer.

La finalul evenimentului evolutia tinerilor este evaluata de un juriu independent, in functie de criterii stabilite in plan international. Informatii legate de criteriile de evaluare, publicarea clasamentului si bursele oferite, sunt incluse in Dosarul de Candidatura realizat pentru fiecare eveniment Model EU.
In functie de prestatia si pozitia fiecarui participant in cadrul Forumului Model EU, se elibereaza certificate/diplome de participare valabile international si utile in cazul aplicatiilor la facultate, master samd, sau alte programe internationale, pentru justificarea activitatilor extracurriculare de voluntariat si parcurgerea unui program de educatie europeana de tip non-formal.

Profesorii insotitori au parte de un program special care le permite dezvoltarea de noi competente in aria educatiei non-formale si informale. Profesorii asista tinerii in pregatirea pentru forum si ii urmaresc pe parcursul evenimentului. Totodata profesorii primesc certificat/diploma de participare la program si participa la diverse traininguri legate de folosirea metodelor educationale nonformale in educatia clasica (formala). Pentru informatii suplimentare legate de program, conditii si costuri va rugam sa consultati Dosarul de Candidatura al fiecarui eveniment, la sectiunea „Aplicatii program MEU”.